Noi si pamantul

Atatea stele cad in noaptea asta.
Demonul noptii tine parca-n mani pamantul
si sufla peste el scantei ca peste-o iasca
naprasnic sa-l aprinda.
In noaptea asta-n care cad
atatea stele, tanarul tau trup
de vrajitoare-mi arde-n brate
ca-n flacarile unui rug.
Nebun,
ca niste limbi de foc eu bratele-mi intind,
ca sa-ti topesc zapada umerilor goi,
si ca sa-ti sorb, flamand sa-ti mistui
puterea, sangele, mandria, primavara, totul.
In zori cand ziua ta aprinde noaptea,
cand scrumul noptii o sa piara dus
de-un vant spre-apus,
in zori de zi as vrea sa fim si noi
cenusa,
noi si-pamantul.