Nu mă sufereai pentru ce-ţi era potrivnic în prezent sau în viitor. Te zbuciumai pentru ce nu se mai putea schimba, pentru ce n-a fost. Te considerai vinovată. Mi-am dat seama că aceste suferinţi sunt tocmai plata cu care îmi eşti datoare. Ele spărgeau, şi lăsau să cadă la pământ, crusta, scoteau la iveală blândeţea, căldura, gingăşia feminină. Te naşteai din nou? Te năşteai încă o dată, pentru mine? Înseamnă că vei fi ca la început? Şi că, pornind din acel punct, am să te modelez după voia mea, făcând din tine operă proprie? Dar cine se poate naşte a doua oară în acelaşi trup? După ce trupul a fiert în cazanul de pucioasă al vieţii? Şi a fost impregnat de licoarea galben-spectrală