Totdeauna bogăţia are multe necazuri: invidie, defăimare şi ură multă, neplăceri numeroase şi mii de neajunsuri, treburi multe şi strângere de lucruri necesare pentru trai. Şi-ndată după aceea iată că omul moare, lăsând altora averea sa pentru (a trăi) în lux. De aceea prefer să fiu sărac, să am cât trebuie, să duc o viaţă fără griji şi să n-am nici avere (dar) nici neplăceri. Căci tot omul sărac este scutit de mari rele. (Philemon)