Nenorocirea osteneşte; vânturile nu suflă mereu cu aceiaşi turbare; norocul fericiţilor are un sfârşit. Totul trece, totul se schimbă; omul cu sufletul întreg se încrede până la urmă în speranţă. Deznădejdea este laşitate.

Când nu are de la cine culege căldura, prietenia, speranţa, omul rătăceşte a uitare, dar nu uită, a tăcere, caută pietrele şi scrie cu ele drumuri şi arbori, şi oameni pentru fiecare întâmplare.

În cazul celor care fac uz de forţă mai există speranţa că ei vor găsi într-o bună zi calea spre non-violenţă, lucru care nu este valabil şi în cazul celor laşi.

Adevărata speranţă sălăşluieşte în ceea ce este posibil, chiar şi atunci când viaţa pare să fie un complot pus la cale de cineva care vrea să vadă câtă adversitate putem îndura.

Cuvintele – acordurile pe care sângele, mintea şi valurile de existenţă şi speranţă le trec razelor, ploii, vieţuitoarelor, pământului şi înapoi, ca o rapsodie nesfârşită de senzaţii şi gânduri…

Religia nu trebuie şi nici nu este permis să devină o dictatură a unei divinităţi în spatele căreia se ascund buzunarele popilor sau a tot felul de reprezentanţi de seamă ale acesteia în speranţa de a fi umplute tocmai datorită fricii pe care ...

Dorinţa pe care o am este: uitarea trecutului plăcut sau vătămător, răbdare, căinţă şi iluzie în prezent şi o speranţă fermă într-o fericire şi într-un destin luminos în viitor.

Cine a văzut speranţa, nu o mai uită. O caută sub toate cerurile şi printre toţi oamenii. Şi visează că într-o zi o va întâlni din nou, nu ştie unde, poate între ai săi.

Ca să faci fericit pe cineva, umple-i mâinile cu ceva de lucru, inima cu afecţiune, mintea cu un scop, amintirea cu cunoaştere folositoare, viitorul cu speranţă, şi stomacul cu mâncare.

Uneori ne ţine în viaţă speranţa, uneori obişnuinţa, alteori frica. În primul caz trăim, în al doilea vegetăm, în al treilea avem o viaţă infernală.

Cele mai importante lucruri în lume au fost realizate de oameni care au continuat să încerce chiar şi când se părea că nu mai este nicio speranţă.

Mă bucură faptul că totuşi a trebuit să citească cărţile mele, şi că în speranţa că vor găsi ceva necurat le-au citit mai sârguincios ca şi sfânta scriptură.

Leonidas şi-a îmbrăcat soldaţii în haine roşii, să nu li se vadă sângele şiroind pe trupuri. Ascunde-ţi rănile, pentru că ele dau speranţă duşmanului.

Putem accepta orice adevăr, oricât de zdrobitor, cu condiţia să înlocuiască totul, să aibă tot atâta vitalitate cât speranţa căreia i s-a substituit.

Toate lucrurile marete sunt simple si majoritatea lor pot fi exprimate intr-un singur cuvant: libertate, justitie, onoare, datorie, mila, speranta.

Dacă mai avem lacrimi şi putem plânge, înseamnă că tot a mai rămas un pic de speranţă.

Nimic din tot ce există nu ne dă speranţa că viaţa e infinită.

Cândva totul va fi bine, iată speranţa, acum totul este bine, iată iluzia.

Speranţa e ceva omenesc, e întruchiparea dorinţelor unei persoane, a ceea ce ea sau el doreşte de la o situaţie.

Mai cumplită este deznădejdea decât păcatul. Cel care şi-a pierdut speranţa a pierdut totul. Şi Iuda şi Petru au păcătuit; cel dintâi a căzut în deznădejde, curmându-şi viaţa, cel de-al doilea a căzut în deznădejde, dar ...

Răzbunarea te face să mai uiţi de durere. Răzbunarea e ademenitoare şi are o mare putere, chiar dacă e fără speranţă.

Femeia: Lumea este caldă şi verde. Iubitul meu are dreptate. Lumea este exagerat de verde. Ştiu, verdele înseamnă speranţă. Dar ce mai poate spera de la viaţă o femeie măritată?

Avantajul Pământului: e singura planetă (cunoscută) în care încap oamenii, zeii şi toate celelalte forme de speranţă şi irealitate.

Speranta este necesara in orice situatie. Mizeria saraciei, bolile si captivitatea ar fi de nesuportat fara aceasta mangaiere.

Doar amintirile şi tăcerile ne mai adâncesc uneori în cuvânt şi el ne cerne, gingăşie şi albastru, şi speranţă, peste lume.

A trăi pentru tine este odios şi plicticos. Viaţa întemeiată pe fericirea personală oboseşte şi alungă speranţa.

Este greu sa spui ce e imposibil, deorece visul de ieri este speranta de azi si realitatea de maine.

Fericirea e făcută din iluzii, speranţă, încredere în oameni şi în tine însuţi, iar apoi din prietenie

Moartea e o ipoteză până în momentul când omul se pomeneşte în braţele ei, fără nicio speranţă de întoarcere.

Speranţa are bunul de a consola, chiar când realitatea arată omului, într-un chip ironic lucrurile cum sunt.