Viaţă – un fel de tipsie de real-imaginar din care am ciugulit împreună cu păsările de lumină şi întuneric, cu săracii şi nesăracii lumii, boabe de a fi când aspre (ca nişte pietre colţuroase), când mai aproape de carnea rodiilor şi a smochinelor coapte, o scară pe care trebuie s-o urc în mine şi… pentru a umbla uneori pe drumurile infinitului, alteori, de câte, să mă opresc înainte de primul pas, aşteptând drumul care să mă aducă acasă…