A pretinde că-ţi satisfaci dorinţele prin pasiuni este ca şi cum ai crede că poţi stinge focul cu paie. (china)
A-ţi cunoaşte neştiinţa este partea cea mai bună a cunoaşterii. (chinez)
A-l cunoaşte pe altul nu este decât ştiinţă, a te cunoaşte pe tine înseamnă înţelepciune. (chinez)
Şi o bucată de hârtie este grea dacă o ridici de multe ori. (chinez)
Când te afli în zile liniştite, nu pierde din vedere pericolele ce pot să apară. (chinez)
Când este vreme frumoasă, ia-ţi umbrela de ploaie; după ce-ai mâncat şi te-ai săturat, ia-ţi provizii cu tine. (chinez)
Săvârşeşte lucrurile grele cât acestea sunt uşoare. (chinez)
Când ştii că aripile îţi sunt scurte nu zbura prea sus sau prea departe. (chinez)
Nu căuta să te salvezi de vâltoarea apei agăţându-te de coada unui tigru. (chinez)
Este mai de folos să cunoşti calităţile duşmanului decât defectele lui. (chinez)
A salva viaţa unui om valorează mai mult decât a construi o pagodă cu şapte caturi. (chinez)
Un medic nepriceput este tot atât de rău ca un ucigaş. (chinez)
Cine ştie să-şi oblojească rana este pe jumătate vindecat. (chinez)
Pe aceia care nu sunt virtuoşi îi tratez ca pe oamenii cu virtuţi şi vor deveni şi ei virtuoşi. (chinez)
Dacă focul ţi-a aprins sprâncenele, gândeşte-te cum să-ţi salvezi ochii. (chinez)
Fi-i atent la cel pe care oamenii îl dezaprobă; fi-i atent la cel pe care-l aprobă. (chinez)
Ki-Wen-Tsen se gândea de trei ori înainte de a acţiona; Confucius a spus: “De două ori este suficient!” – nu trebuie acţionat nici în pripă, dar nici să analizezi la nesfârşit – (chinez)
Călare pe cal nu-ţi dai seama de greutatea mersului pe jos. (chinez)
Dacă te foloseşti de un om, nu trebuie să te îndoieşti de el; dacă te îndoieşti de el, nu trebuie să-l foloseşti. (chinez)
Omul superior este acela care arată o bunăvoinţă egală faţă de toţi. (chinez)
Când pieptenul este prea ascuţit smulge părul. (chinez)
Economia dă săracului ceea ce risipa fură bogatului. (chinez)
Lasă ceva mâncare pentru hrana şoarecilor; nu aprinde o lampă din milă pentru fluturi. (chinez)
Reaua femeie Mu avea câteva calităţi; încântătoarea femeie Sy avea câteva defecte. (chinez)
Înainte de a prinde taurul de urechi, pregăteşte-ţi funia şi jugul. (armean)
Cine aleargă după mai mult pierde şi puţinul pe care-l are. (armean)
Nu poţi sparge cu o piatră două nuci deodată. (armean)
Cu o mână face cruce, cu cealaltă fură. (armean)
Strâmtorează-te în zilele largi ca să trăieşti din larg când te vei afla la strâmtorare. (armean)
Deschide-ţi ochii ca să nu ţi-i deschidă altul. (armean)
Pagina :
«Inainte
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
15 |
16 |
17 |
18 |
19 |
20 |
21 |
22 |
23 |
24 |
25 |
26 |
27 |
28 |
29 |
30 |
31 |
32 |
33 |
34 |
35 |
36 |
37 |
38 |
39 |
Urmatoarea»