Femeia frumoasa place ochiului, femeia blinda place inimii. Prima este o adevarata bijuterie, dar a doua este o comoara. - Napoleon
Pesimistul vede intr-un tunel intunericul, optimistul vede lumina de la capatul lui, realistul vede luminile trenului care vine. Mecanicul de locomotiva vede trei idioti pe şine.
Este mai bine sa taci si sa dai impresia ca esti prost decat sa vorbesti si sa inlaturi orice dubiu.
Înţelepciunea înseamnă cunoaşterea bazată pe discernământ, îmbinată cu o gândire vrednică de laudă. (Visudhi-Magga)
Toate drumurile gresite sunt pavate mai bine. - George Moore
Se pare că orice om are câte o ambiţie, dacă nu pentru înţelepciune, cel puţin pentru fleacuri; el caută să se facă faimos, dacă nu prin bunul simţ, atunci prin nebunie. (Oxenstierna)
Vorbeste incet, dar gandeste repede.
Înţeleptul Bion spunea că patima îmbogăţirii este obârşia tuturor viciilor. (Bion)
Din înţelepciune provin trei lucruri: gândire justă, vorbire fără greş şi acţiune dreaptă. (Democritus)
Sunt lucruri care nu se spun şi, dacă am formula totul numai prin cuvinte, valoarea cuvintelor ar scădea
Ori de câte ori suntem în îndoială, trebuie să alegem calea prin care greşim mai puţin. (Aristotel)
Marile incendii se nasc din scantei mici." - Cardinalul de Richelieu
Unde simte cineva durere, acolo îşi are îndreptat şi gândul. (Stobaeus)
Cind vrei sa stingi luminarea altuia, te arzi la degete . - Woody Allen
Sint oameni care nu gresesc niciodata, fiindca nu-si propun nimic inteligent. - Goethe
Aminteste-ti ca a nu primi ceea ce vrei este, uneori, un noroc.
Cine priveşte pe femeia altuia ca pe mama sa, averea altuia ca pe un bulgăre de pământ, pe toate fiinţele ca pe sine însuşi: acela este înţelept. (Pancatantra)
Nimeni nu poate deveni atit de bogat incit sa-si poata cumpara tineretea inapoi.
Fii prost, când o cere împrejurarea; (A şti) să simulezi prostia când trebuie, este cea mai mare înţelepciune. (Cato)
Cit ar fi de perfecte, computerele nu vor putea niciodata inlocui prostia umana
Cine nu se teme de nimic, este surprins de primejdie. (Confucius)
Singurul loc unde barbatii le cer femeilor sa aiba profunzime este decolteul. - ZSA ZSA GABOR
Cel înţelept mişcă un picior şi stă pe celălalt. Omul să nu-şi părăsească locul său de mai înainte fără a cerceta locul străin. (Hitopadeca)
Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totusi sa-ti mearga mintea. - Georges Brassens
Un intelectual rezolva problemele.Un geniu le evita- Einstein
nţeleptul consideră seriozitatea drept cea mai importantă genă a sa.? - DHAMMAPADA
Nici o zi fara o fapta buna
W.Sheakspeare “cei saraci sunt cei ce nu au rabdare”
E mai bine sa stii sa pui intrebari potrivite, decit sa fii nevoit sa inveti totul . - James Thurber
Cel mai bun lucru pentru muritori este ordinea, şi cel mai rău dezordinea. (Hesiodus)
Pagina :
«Inainte
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
Urmatoarea»