Z O D I E R
de Vasile Posteuca
A mai trecut o vara, mai gorun,
Un an mai mult de lacrimi si surghiun.

Te-apleci in vanturi aspre si suspini.
Ne prinde-o noua toamna prin straini.

Incet iti curge sangele'n noroi.
Ne-om mai intoarce oare inapoi?

Ce-mi spui fara nadejde si-mi arati?
Traiesti si tu ca noi din nedreptati?

Ti-i numai aur frunza si cercei.
Aud intr'insa parca glasul ei...

Apleaca-ti fruntea rece langa-a mea.
Eu nu mai am in ceruri nici o stea.

Cararea mi se pierde in pamant.
Azi sunt si mane poate nu mai sunt.

Ma duc in alta lume peregrin.
De-acolo nu se stie de-o sa vin...

Ma doare mai gorune, ca te las
In lumea asta singur, de pripas.

Dar cine stie? Poate ne'ntalnim:
Eu pumn de lut, tu cruce'n tintirim...

Buchenwald, 1943.