Poţi să-ţi speli haina dar nu şi conştiinţa. (persan)
Niciodată nu mai poţi aduna orezul împrăştiat, până la ultimul bob. (indochina)
O conştiinţă încărcată este un duşman permanent. (indian)
Cine a săvârşit numai bine în cursul vieţii cugetă la moarte fără nici o teamă. (egiptean)
Se iartă totul celui care nu-şi iartă nimic. (chinez)
Există o sancţiune pentru bine şi pentru rău, dacă întârzie să apară, înseamnă că nu a sosit încă ora. (armean)
Cel care cere iertare pentru greşeala sa este ca şi nevinovat. (arab)
Moise a zis către popor: “Nu vă temeţi! Staţi şi veţi vedea minunea cea de la Domnul, pe care vă va face-o El astăzi, căci pe egiptenii pe care îi vedeţi astăzi, nu-i veţi mai vedea niciodată. Domnul are să se lupte pentru voi,...
Groază şi frică de voi să aibă toate fiarele pământului, toate păsările cerului, tot ce mişcă pe pământ şi toţi peştii mării; căci toate acestea vi de-am dat la îndemână. (Facerea 9,2)
"Demiurgul voind, ca totul sa fie bun, si nimic sa nu fie rau, atat cat lucrul acesta este posibil, a luat masa lucrurilor vizibile, care se agita intr-o miscare neinfranata si fara norma, si din haos facu sa nasca ordine, gandind ca ordinea era mult mai buna. Acel care este perfect in bunatate nu a...
"Ca sa se arate in toata semnificarea ei, Ideea omului avea nevoie sa nu apara singura si detasata, ci sa fie insotita de seria ce coboara prin trepte de-a lungul tuturor formelor animale si vegetale, pana la cele anorganice. Reunirea sau ansamblul lor este aceea care completeaza obiectivarea vointe...
"Nimic nu se produce pentru nimic ci fiecare lucru se intampla pentru a cauta si prin necesitate" (Leucipp - filosof antic)
"In sistemul meu gasesc materia supusa unor legi necesare, consecinta necesara a proprietatilor ei naturale. Existenta tocmai a acestor legi dovedeste existenta unui Dumnezeu. Caci tocmai fiindca natura, chiar si in haos, nu poate proceda decat cu regula si in ordine. Trebuie sa existe un Dumnezeu."...
Ochi au, dar nu vor sa vada; urechi au, dar nu vor sa auda
Multi chemati, putin alesi
Daruieste si ti se va da. Pentru orice lucru cat de mic daruit sau impartit de tine cu altii, vei primi inzecit.
Este mai usor ca o camila sa treaca prin gaura unui ac, decat un om bogat sa ajunga in imparatia lui Dumnezeu.
Indiferent cum il numesti: natura, destin, noroc; toatea acestea au un singur nume-Dumnezeu.
"Nu critica Biblia, las-o pe ea sa te judece!"
Biblia te va desparti de pacat sau pacatul te va desparti de Biblie.
- D. L. Moody
Scriptura ne invata cel mai bun fel de a trai,
cel mai nobil fel de a suferi si cel mai linistit mod de a muri.
Cele zece porunci si tabla inmultirii nu sunt in pericol de a fi demodate.
Biblia nu are nevoie sa fie rescrisa, ci recitita.
Am citit multe carti, dar cand deschid Biblia,
am impresia ca ma citeste ea pe mine.
O cunoastere a Bibliei fara o diploma universitara
este de preferat unei diplome universitare fara cunoasterea Bibliei
Profesorul A.T. Robertson obisnuia sa citeze ca dovada despre inspiratia
divina a Bibliei faptul ca a rezistat ca autoritate morala in lume in ciuda
predicatorilor care i-au schingiuit mesajul. Tot asa si Biserica
este o institutie divina pentru ca nu s-a ruinat,
desi a trebuit sa ne tina pe toti...
Voltaire s-a laudat ca scrierile lui vor face ca Biblia sa fie uitata peste
o suta de ani. De curand, operele lui complete s-au vandut pe ... doi dolari ...
Nu vom putea niciodata sa distrugem legile lui Dumnezeu,
ne putem insa distruge foarte usor pe noi insine incercand sa le incalcam.
Biblia este o fereastra prin care putem privi din lumea aceasta,
ca dintr-o inchisoare, inspre libertatea vesniciei.
Biblia este ceasul vremii si al istoriei - Vasile Raut
Pagina :
«Inainte
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
Urmatoarea»