Omul vesel este ca soarele: luminează acolo unde intră. (turc)
Cei care distrug fericirea altora în folosul propriu sunt diavoli în chip de om; dar cei care distrug fără folos fericirea altora nu mai ştim cum să-i numim. (Bhartrhari)
Priveşte pe fiecare în tine şi pe tine în fiecare, şi încetează de a vedea (pretutindeni) deosebire! (Mohamudgara)
Şi unui duşman, când vine în casă, trebuie să i se dea ospitalitatea obişnuită; copacul nu refuză umbra sa nici celui care vine să-l taie. (Hitopadeca)
Mânia este, fără îndoială un fel de înjosire, după cum apare limpede în slăbiciunea acelora la care domină: copii, femei, bătrâni, bolnavi. (Bacon)
Cine vrea să fie înţelept să imite lemnul de santal care parfumează securea care-l răpune. (indian)
Cel ce-a învins prin forţă/ şi-a învins duşmanul doar pe jumătate. (John Milton)
El nu ia totul în rău, nici nu caută pe cine să învinuiască de o întâmplare şi greşelile oamenilor le atribuie mai degrabă soartei. Nu răstălmăceşte vorbele nici privirile: tot ce se întâmplă, el atenuează, dându-i o interpretar...
După o mare ură va rămâne întotdeauna o ură mică. (chinez)
Arborele adăposteşte sub frunzele sale omul care îl va doborî. (indian)
Nu întuneca cerul altora cu supărarea ta. (N. Iorga)
Adu-ţi aminte că eşti un actor într-o dramă care-i aşa cum vrea cel care te instruieşte în ea: scurtă sau lungă. Dacă el vrea ca tu să joci rolul unui cerşetor, caută să-l joci bine şi pe acesta; tot astfel dacă el vrea s...
A înţelege tot, înseamnă a ierta tot. (Stael
Mânia de seară să o laşi pe dimineaţă. (român)
Omul stăpân pe sine n-are nevoie de alt stăpân. (chinez)
Violenţa generează de obicei violenţă. (Eschil)
E greu să mai strângi la loc apa vărsată. (indochina)
Cine ştie să-şi stăpânească inima posedă plinirea tuturor învăţăturilor. (egiptean)
Mânia este ca focul: nu se poate stinge decât atunci când e scânteie. După aceea e târziu. (Papini)
Există două lucruri contrare deliberării înţelepte: graba şi mânia. (Diodorus din Atena)
Cine se răzbună pentru un mic afront, va avea parte de unul mai mare. (chinez)
Marea este la fel de adâncă pe vreme calmă, ca şi pe furtună. (John Donne)
Binele e o visare, un proiect mereu amanat şi urmarit cu un efort istovitor, o limita pe care n-o atingem niciodata, domnia lui e imposibila. Numai raul poate merge pana la marginile sale si domni absolut . (Albert Camus)
Cel care se-ntristează când vede fiinţe întristate, sau se bucură la vederea unor fiinţe vesele, acela cunoaşte legea supremă. (Vikramacarita)
Omul politicos învaţă politeţea de la cel care nu o are. (turc)
Când în mânie te afli, opreşte-te din orice lucru. (român)
Când urăşti pe cineva este ca şi cum ai înghiţi otravă ca să-ţi moară duşmanul. (Malachy McCourt)
A ierta duşmanul nu e fapta unei firi slabe! (chinez)
Daca urasti pe cineva, urasti ceva din acea persoana care face parte din tine . Ceea ce nu face parte din noi nu ne deranjeaza . Herman Hesse
Tigrul se îmblânzeşte cu mângâieri nu cu băţul. (persan)
Pagina :
«Inainte
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
Urmatoarea»